Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AȘA CUM TREBUIE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 700 pentru AȘA CUM TREBUIE.

Alexei Mateevici - Ce ne trebuie nouă%3F

... un cuget și într-o gândire, pricepând cererile lor în dumă și silindu-se ca între împuterniciții basarabeni să fie mai mulți moldoveni, și anume așa moldoveni, care cu foc să sprijine toate cererile noastre și să fie adevărați apărători ai neamului nostru la Petersburg. Asta, mai înainte de toate, este ... pe de o parte, cultura (învățătura, luminarea minții) lor, iar pe de alta aduc la bună stare și țara stăpânitoare, dându-i toate foloasele. După cum se vede din cele spuse mai sus, toate acestea se pot ajunge, când un popor are voie să se folosească cu limba lui, care este ... neam numai atunci se ocârmuiește bine, când se cârmuiește potrivit cu obiceiurile lui, potrivit cu drepturile lui naționale. Pe de altă parte, dintr-un oraș, cum este, de pildă, Petersburgul, nu se pot ocârmui bine fel de fel de neamuri, care prind bucăți de pământ din împărăție, depărtate de capitala țării ... pricinuiește numai rău atât țării stăpânitoare, cât și poporului care trăiește în țara asta. Pân-acum în Rusia treburile în privința asta au stat tot așa și cu alte popoare neruse și cu poporul nostru moldovenesc. Acum toate neamurile din împărăție își cată drepturile lor, de care am vorbit mai sus

 

Ion Luca Caragiale - Cum stăm

... Ion Luca Caragiale - Cum stăm Cum stăm... de Ion Luca Caragiale — Cum stăm cu bulgarii? întreb pe amicul meu X... — Nici așa, nici aminteri. — Nu-nțeleg... — Cum, nu-nțelegi? Firește... fiindcă, păcum spui d-ta: nici așa, nici aminteri, însemnează parcă n-am sta în nici un fel, și într-un fel oarecare trebuie să stăm. — Nu; voi să spun că ... dijma de pe câmp. Țăranii sunt furioși și gata a lupta până la extremitate. Corespondentul nostru ne dă cu foarte puțină rezervă știrea cum că palatul prințului Ferdinand de la Euxinograd este amenințat a fi dărâmat și incendiat de țăranii revoltați. De aceea, prințul Ferdinand nu s ... „Un ziar din Budapesta sosit azi dimineață ne spune că o persoană din anturajul prințului Ferdinand ar fi declarat într-un interview că, după cum stau spiritele în Bulgaria, războiul ar fi inevitabil." — Aoleu! strig eu. Dar amicul X..., trecând cu ochii pe o altă coloană, urmează: — â ... în prezența d-lui Mișu, agentul nostru diplomatic pe lângă guvernul bulgar." — Bine, zic eu. — Ei? întreabă X... — Ei! zic eu. — Așa e că pân-acu nu stăm nici bine, nici rău, adică nici așa

 

Ion Luca Caragiale - Cum stăm...

... Ion Luca Caragiale - Cum stăm... Cum stăm... de Ion Luca Caragiale — Cum stăm cu bulgarii? întreb pe amicul meu X... — Nici așa, nici aminteri. — Nu-nțeleg... — Cum, nu-nțelegi? Firește... fiindcă, păcum spui d-ta: nici așa, nici aminteri, însemnează parcă n-am sta în nici un fel, și într-un fel oarecare trebuie să stăm. — Nu; voi să spun că ... dijma de pe câmp. Țăranii sunt furioși și gata a lupta până la extremitate. Corespondentul nostru ne dă cu foarte puțină rezervă știrea cum că palatul prințului Ferdinand de la Euxinograd este amenințat a fi dărâmat și incendiat de țăranii revoltați. De aceea, prințul Ferdinand nu s ... „Un ziar din Budapesta sosit azi dimineață ne spune că o persoană din anturajul prințului Ferdinand ar fi declarat într-un interview că, după cum stau spiritele în Bulgaria, războiul ar fi inevitabil." — Aoleu! strig eu. Dar amicul X..., trecând cu ochii pe o altă coloană, urmează: — â ... în prezența d-lui Mișu, agentul nostru diplomatic pe lângă guvernul bulgar." — Bine, zic eu. — Ei? întreabă X... — Ei! zic eu. — Așa e că pân-acu nu stăm nici bine, nici rău, adică nici așa

 

Ion Luca Caragiale - Un frizer-poet și o dramă care trebuie să se scarpine-n cap

... ei păr de bronz, profundul și frumosul ei păr, cuprinde farmecul lumelor astrale, cuprinde mireasma drăgălașă și îmbătătoare a unei lumi-poeme. Și cum aș dori să-mi pierd fruntea în părul ei de foc, nimb sacru, aureolă divină, castă ca și casta fecioară ce-l poartă. Și aș ... pe slabe coarde de ghitară. Și sublimul păr al iubitei mele cuprinde focul dragostelor aprinse, cuprinde suavul subtil al unei lumi virginale și demne. Și cum aș dori să mă sting amețit de mireasma fascinatoare a părului ei bronzat, să mă sting sub parfumul delicat al visului cast, al ... bune, turbatul meu friseur-raseur! dar, de atâta lume în capul dumneei, tare trebuie să se scarpine iubita dumitale, câtă vreme îi scrii d-ta așa

 

Ion Luca Caragiale - Cum se naște o revistă

... Ion Luca Caragiale - Cum se naşte o revistă Cum se naște o revistă? de Ion Luca Caragiale Iată o întrebare la care desigur se poate răspunde în mai multe feluri. Eu, om practic, în ... multe complimente măgulitoare pentru studiul meu. A trebuit, având afaceri de familie, să părăsesc Bucureștii și să stau la țară vreo trei luni. Cum m-am întors, am dat fuga la Fialkowsky, să iau parte la ședințele academiei noastre libere. La Fialkowsky, nimeni. Chelnerul mi-a spus ... Ce! nu știi? — Nu. — A murit! — Nu mai spune! Iată ce s-a-ntâmplat cu Avântul Tinerimii. Iată cum se naște o revistă. Nu așa

 

Ion Luca Caragiale - Așa să mor!

... jos a României; ș.cl., ș.cl; și toate aceste afirmațiuni, confirmate cu: ,,așa să am noroc!... așa să trăiesc!... ,,așa să tiorăsc!... așa să am parte de sănătate!... așa să mor! După acestea, începe să cânte ceva din repertoriul lui Ristache Ciolacu, pe care-l cunoaște personal de la Lăptărie, precum cunoaște personal pe ... finanțiară, artistică etc. Dar numai pe ale noastre le cunoaște? În Paris, în Berlin, în Viena, în Milano, peste tot, pe toți îi cunoaște: — Așa să am parte de ochii mei! Pe urmă, îmi povestește cum a ars balonul lui Zeppelin, Oi mamă!, și cum el îi spusese mai dinainte contelui că are să se întâmple o nenorocire: — Așa să trăiesc, dacă nu i-am spus! parcă nu i-am spus! Trecem, după asta, iar la politica românească... Lui Stere i-a spus ... să nu intre până n-are o siguranță solidă, să nu pață și el cu liberalii ce a pățit Take cu conservatorii: — Așa să mor, dacă nu i-am spus! Apoi, de la politică, trecem la teatru... Cea mai mare artistă dramatică tot Sară Bernhard rămâne, deși și

 

Ion Luca Caragiale - Cum se înțeleg țăranii

... Ion Luca Caragiale - Cum se înţeleg ţăranii Cum se înțeleg țăranii de Ion Luca Caragiale 1901 Straja satului vine la casa unui țăran și-i bate în geam. Se încinge o conversație: â ... — Ad-o-ncoa! — Ce, mă? — Scrisoarea. — Ce scrisoare? — Știu eu ce scrisoare? — Trebuie să plătești! — Ce, mă? — Cum ce? — Ce să plătesc? — Porto. — Cine? — Tu. — Eu? — Păi tu. — Ce porto, mă? — Iaca, porto. — Cum ... să dai, măi! — Ce? — Bani. — Ce bani? — Porto. — Cât, mă? — Ce cât? — Câți bani, mă? — 15. — Cum 15? — Păi! — Dar de ce, mă? — Nu știu. — Iaca 15. — Așa. — Ei, dă-mi-o! — Ce, mă? — Scrisoarea. — Ce scrisoare? — Care ai adus-o. — Eu, mă? — Păi cine? â ... mine. — Asta-i! — Cum asta-i? — Unde-i, mă? — Cine? — Scrisoarea. — La primărie. — Ba la dracul! — Ba, așa. — Păi, cum

 

Ion Luca Caragiale - Cum se naște o revistă%3F

... Ion Luca Caragiale - Cum se naşte o revistă%3F Cum se naște o revistă? de Ion Luca Caragiale Iată o întrebare la care desigur se poate răspunde în mai multe feluri. Eu, om practic, în ... multe complimente măgulitoare pentru studiul meu. A trebuit, având afaceri de familie, să părăsesc Bucureștii și să stau la țară vreo trei luni. Cum m-am întors, am dat fuga la Fialkowsky, să iau parte la ședințele academiei noastre libere. La Fialkowsky, nimeni. Chelnerul mi-a spus ... Ce! nu știi? — Nu. — A murit! — Nu mai spune! Iată ce s-a-ntâmplat cu Avântul Tinerimii. Iată cum se naște o revistă. Nu așa

 

Ion Luca Caragiale - Cum devine cineva revoluționar și om politic...%3F

... Ion Luca Caragiale - Cum devine cineva revoluţionar şi om politic...%3F Cum devine cineva revoluționar și om politic...? de Ion Luca Caragiale Un fel de răspuns la această întrebare găsesc în una din vechile mele notițe, care ... s-ar putea?... Niță?... Băiatul cel cuminte?... De unde știi? Rog pe d. inspector să cerceteze, nu cumva în învălmășeală se află și un băiat așa ș-așa, unul care se cheamă Niță... Niță al Păunii-văduvii... La prefectură nu se află; dar... poate la vreo secție, fiindcă partea cea mai mare dintre ... Tocmai pe la cinci seara s-a dezmeticit bine și mi-a povestit tot ce i se întâmplase. Iată: Plecase, după cum spusei, pe la zece dimineața, și ajunsese fără accident la depozit pe la unsprezece. Umblase repede pe jos și se-nfierbântase; acu, stând pe loc ... și pe urmă pe la Sf. Gheorghe în Calea Moșilor — pe drumul cel mai drept. Dar, vrând să treacă pe Piața Teatrului, nu știe cum, se pomenește într-o grozavă învălmășeală: în față-l năvălea poporul, în spate-l pridideau jandarmii călări. A simțit un fel de amețeală ...

 

Ion Luca Caragiale - Nevoile obștii și așa numitele "Casa Noastră"...

... știe cu cine au a sta de vorbă. Niciun om cuminte nu tratează învoieli cât de puțin însemnate, ne-mi-te afaceri de așa înaltă importanță, cu cine nu este fără contestare autorizat să le încheie. O afacere cât de infamă poate tratată prin samsari; dara contract valabil poate ... spre liniștirea lor deplină; trebue prin urmare să dorească împăcarea definitivă cu toată lumea românească, iar nicidecum învoirea temporală cu unele porțiuni din clasele românești; cum am zice, bună înțelegere cu o mare comunitate compactă, iar nu capitularea uneia ssau a mai multor clopotnițe răzlețe. Cu cine să trateze ... reprezentă integral desideratele generale: numai și numai cu aceia, și numai pe față, la lumina zilei și'n auzul lumii întregi - spre mulțumirea întregii lumi. Cum adică ? După atâta ar umbla bărbații de Stat serioși ai Ungariei, să găsească la un moment dat cât mai mulți nechemați a trata ... deosebi cu un individ sau cu mai mulți, cu o ceată, cu două sau mai multe; puteți dar conta pe aceea... Dar... despre o împăcare, cum îi trebue astăzi Statului, să ne iertați: nu vă credem autorizați a trata. Tentative ca a d-voastră de astăzi nu ...

 

Constantin Stamati - Cum era educația nobililor români, în secolul trecut, când domneau fanarioții î

... Constantin Stamati - Cum era educaţia nobililor români, în secolul trecut, când domneau fanarioţii în ţară Cum era educația nobililor români, în secolul trecut, când domneau fanarioții în țară de Constantin Stamati Eu scriu această satiră după idiomul linguei romano-slavonă, ce ... să-mi spui din istoria lumii; știi dumneata, cilibi, cum l-au chemat pe cel întâi om, și cine l-au zidit pe dânsul, și cum au chemat pe fiii lui? CUCONAȘUL: Mi se pare că Adam. ( Către neneaca sa. ) Mata mi-ai cumpărat de la ungurii ce umblă cu torba ... unde trăiau atuncea, și cine i-au zidit? CUCONAȘUL: Eu cred că în Moldova, dar la ce moșie anume nu pot ști; asemenea, nu știu cum au chemat pe părinții lor. DASCĂLUL: Pentru Dumnezeu, ce spui, berbantule! Adam au fost zidit de însuși creatorul, și Eva au fost scoasă din coastele ... ne tragem noi. Deci ai înțeles acum istoria strămoșilor noștri? CUCONAȘUL: Am înțeles, loghiotate, dar nu pot înțelege dacă au zidit Dumnezeu pe Adam, apoi cum de au scos o coastă dintr-însul, din care au zidit pe Eva? Doar Dumnezeu n-au putut să zidească și pe Eva făr’ de

 

   Următoarele >>>